Interviu Familia Coman: “Fata-n fata cu boala”

Boala face parte din viata oamenilor. Ca este vorba de ceva ‘banal’ ori de ceva grav, boala ne caracterizeaza. Produce durere. Aduce suferinta. Ne cufunda in depresie. Ne mareste ori ne scade credinta. Mai ales cand vorbim de boli incurabile, de boli ce poarta negrul nume de cancer. Nume greu de pronuntat dar si mai greu de purtat. Greu pentru cel bolnav dar si pentru familia acestuia. Un diagnostic de acest fel schimba radical mersul “normal” al lucrurilor. Il i
untitledntrebam adesea pe Dumnezeu ‘de ce?’ dar ce drept avem sa Ii cerem Olarului socoteala pentru modul in care lucreaza la vasele Lui?

Tot ce ramane e credinta. E rugaciunea. E nadejdea.

Va invitam sa cunoasteti o familie care s-a confruntat cu cancerul, si care a iesit invingatoare prin Acel ce a facut minuni in familia lor, prin intermediul acestui interviu cu fratele Stefan si sotia lui, Emilia.

As vrea sa imi spuneti cu ce boala v-ati confruntat si ce varsta aveati?

Stefan: E vorba de cancer, de leucemie. Aveam aproape 46 de ani.

Cum ati depistat-o? Sau, de ce ati mers la doctor?

Stefan:Boala a fost depistata dupa ce am cazut de pe schela, in 2007. Am avut fractura de coloana, tripla fractura de bazin si trei coaste rupte. La spital, dupa ce m-au pus la scaner sa vada leziunile, doctorii mi-au zis: “Bine ca ai cazut, altfel nu am fi depistat cancerul!”. Eram plin ganglioni in torace si abdomen.

La mine asa s-a descoperit cancerul. A fost voia lui Dumnezeu sa cad, sa am o suferinta fizica mare. Pot sa spun ca mai mare a fost teama in urma accidentului:”cum o sa ma recuperez? cum o sa fie viata mea dupa? o sa mai pot sa mai merg?”. La mine lupta a fost mai mare cu fracturile suferite, nu cu cancerul. Si asa s-a si decis ca prioritate are scheletul si dupa aceea putem sa ne luptam si cu leucemia.

Cum ati primit vestea? Care a fost reactia?

Stefan:Eu cand am primit vestea eram sub influenta morfinei.

Emilia:Dupa 6 ore de asteptare, spre seara , m-au instiintat ca are fractura de coloana, fracturi ale bazinului si multiple fracturi costale. Mi-au spus ca vor urma cateva operatii. Tot atunci am aflat ca are multi ganglioni si cel mai probabil, dupa analizele pe care le au, este o leucemie.

Ce-ati simtit atunci, la ce v-ati gandit prima data, sora Emilia ?

Poate ca pare bizar, dar de prima data am simtit o mare incredere in Dumnezeu. Traisem prea mult in ziua respectiva. Nu am plans. Mi se parea ca e incredibil, ca nu se poate, ca e ireal. Dar avand in vedere fapul ca trebuia sa merg sa-l vad pe el, a trebuit sa-mi recapat fortele. Nu stiam ca doctorii deja i-au spus. Nu am discutat, era sedat.

V-ati gandit la ceva in momentul acela, frate Stefan?

Stefan:In momentul acela, vazandu-te in starea in care esti, nu poti decat sa te abandonezi in mainile lui Dumnezeu. Am stiut ca viata mea este in mainile lui Dumnezeu si ca face ce vrea cu mine.

Ati stat pur si simplu linistit?

Stefan: In primul rand, fizic nu puteam sa ma zbat, psihic eram sub influenta sedativelor si apoi, mai e un lucru: am vazut eu o imagine si anume cum Dumnezeu tine pe cineva in mana. Daca te zbati, risti sa cazi din mainile Lui!

Emilia: Stiam ca va fi o lunga suferinta. Ni s-a spus ca o sa dureze, si asa a si fost. Au durat patruzeci si cinci de zile pana cand a putut sa se ridice din pat pentru prima data.

Cum le-ati spus copiilor?

Emilia: Cel mic era acasa, avea doi ani si cateva luni. El a ramas mult timp marcat de zgomotul creat de caderea schelei,de agitatia si de plansul meu – Stefan cazuse intr-o curte a vecinilor unde nu aveam acces, iar ei nu erau acasa, deci primul ajutor nu avea pe unde sa intre…- iar lui nimeni nu avea timp sa-i explice ce se intampla..

Stefan: Asta este una din greselile pe care mi-o asum: la montarea si demontarea unei schele nu trebuie sa fii niciodata singur.

Spre sansa mea a fost si faptul ca zgomotul l-a auzit o alta vecina care a iesit si mi-a spus sa nu ma misc.

Totul a fost in mana lui Dumnezeu. El a tinut controlul si ne-a dat si intelepciunea de care aveam nevoie in acele momente groaznice.

Emilia: Revenind la copii, celor mari le-am spus atunci cand s-au intors de la scoala :”tati a cazut si e la spital”. Nu stiam inca de cancer. Probabil ca expresia fetei mele le-a spus mai mult decat puteam sa exprim eu in cuvinte despre gravitatea accidentului. Erau adolescenti (aveau 14-15 ani). S-au speriat. Au plans amandoi incet… “Doamne…”

Stefan: Dumnezeu este atat de bun incat ne permite sa ne punem intrebari si sa-I punem intrebari. “De ce mi se intampla? de ce mi s-a intamplat?” Dar raspunsul mi l-au dat medicii seara, cand mi-au zis”Noroc ca ai cazut ca altfel mureai de cancer caci nu se descoperea la timp!” Ce intrebare sa-I mai pui lui Dumnezeu? “De ce sufar?” El stie de ce ingaduie suferinta, dar eu stiu ca Dumnezeu nu lasa pe umerii unui copil al Sau mai mult decat poate acesta sa duca.

Am mai primit un raspuns frumos de la fratele meu: “Dumnezeu, pentru incercari mari alege oameni pe care ii iubeste mult”.

Am avut momente in care credeam ca Dumnezeu va alege altfel, dar intotdeauna a persistat dorinta de viata. Oricum, e dureros sa stii ca mai ai poate putin timp de trait. Sunt momente in care diavolul vine si te bombardeaza spunandu-ti:”nu o sa mai poti sa fii ce ai fost inainte; ce-o sa se intample cu tine? cu familia ta?”. Pentru mine, de foarte mare ajutor mi-a fost Cuvantul lui Dumnezeu, familia si vizitele fratilor. Oameni pe care nu-i cunosteam veneau sa ma vada si vedeam in ochii lor dragostea lui Dumnezeu. Au fost frati din mai multe biserici care m-au sustinut si purtat in rugaciunile lor. Mai ales ca la 2 saptamani de la accidentul meu… a plecat tata si nu ma asteptam la asa ceva. Inainte de a muri, afland de accidentul meu el s-a rugat si a zis:”Doamne, daca trebuie sa iei pe cineva din familia mea, ia-ma pe mine si lasa-l pe Fanel, ca are copii!”

Emilia: A fost foarte greu sa ii dam lui Stefan aceasta veste trista. Era inainte de a doua operatie prin care vertebra afectata trebuia inlocuita cu o proteza…Am abordat subiectul dupa ce l-au pregatit cativa frati si un psiholog. Era prea mult pentru el… Si dupa ce am aflat ca operatia s-a anulat…

Stefan:O minune.Nu a mai fost nevoie de a doua operatie pentru ca resturile de vertebra care au fost asezate provizoriu, au inceput sa se sudeze si sa prinda viata. Decizia au luat-o cu cateva ore inainte de a intra in operatie. Totusi coloana a ramas prinsa intr-un cadrul metalic cu suruburi…pe care il port si astazi.

Incercarea a fost grea pentru noi. A fost un prilej pentru familia noastra sa se uneasca. Atunci am fost mai legati ca oricand. Nu am decat cuvinte de multumire la adresa lui Dumnezeu. S-au intamplat mai multe minuni in timpul convalescentei mele, una dintre ele fiind ca desi am avut multiple fracturi grave la bazin si desi programat la operatie inca din primele ore de spitalizare , oasele s-au asezat fara aceasta interventie chirurgicala.

Cum a fost sa-l vedeti suferind? V-a fost vreodata frica de ceva?

Emilia: Mi-era frica sa nu cedeze psihic. La inceput i se administra morfina. Dupa un timp, au inceput incet incet sa ii diminueze doza. Ca orice sedativ, are si revers. Suferinta a devenit mult mai reala. Culcat pe spate zi si noapte…Deznadejdea incepea sa apara…Imi era mila de el si incercam sa fac tot ce pot sa-i alung suferinta si sa-l imbarbatez.

Cat a durat tratamentul?

Stefan: Tratamentul pentru fracturi a constat in perioada de spitalizare si apoi cea de revalidare cu sedinte de kinetoterapie.

Emilia:Apoi a fost mai greu pana s-a descoperit tipul de leucemie. Dupa alte serii de analize, ne-au anuntat ca are leucemie si in acelasi timp un limfom foarte agresiv. Doua tipuri de cancer.

Din momentul in care i-au umblat la ganglioni sa-i analizeze, starea lui s-a schimbat in rau. Era foarte palid. Mi-era si frica sa ma uit la el. Era foarte obosit. Atunci mi-am dat seama ca este grav. Si toate analizele confirmau aceasta.

Stefan: Chiomioterapia pentru tipul acesta de cancer nu a fost foarte agresiva. Actiunea insa era pentru timp foarte indelungat. Am facut 5 sedinte zi de zi. In perioada in care am inceput chimioterapia, a murit cumnatul meu. O alta pierdere si o alta mare durere care m-a bulversat profund.

Emilia: Ii scazuse imunitatea. Avea febra foarte mare si frisoane. Si a slabit 10 kg intr-o saptamana. Atunci am inceput sa ne intrebam:”Oare ce-o sa se intample?”. A urmat apoi un tratament pentru sustinerea organismului impotriva efectelor negative ale chimioterapiei. Acesta a durat mai mult timp pana cand efectele au inceput sa se vada…

Care sunt nevoile concrete a unui bolnav de cancer?

Stefan: In momentul in care intra cancerul intr-o casa , bulverseaza toata familia. Bolnavul de cancer nu mai are capacitatile fizice sa munceasca. De aceea primul lucrul pe care il simti , pe langa durere, este lipsa banilor. Intervine apoi frica de moarte. Mai are si nevoia de a vorbi, de a fi ascultat.

Ce ar trebui sa spunem sau ce nu ar trebui sa spunem unui bolnav de cancer?

Stefan: . Nu este bine sa dai sperante desarte. Este bine sa il imbarbatezi, sa il incurajezi. Eu pot sa dau exemplul meu si al altora pe care ii cunosc, ca cel putin aici in Belgia cancerul este in general tratabil. Trebuie sa indemnam omul sa se indrepte spre Dumnezeu.

Am putea prin marturisiri personale sa ii aratam ce Dumnezeu avem.

E bine sa vorbim despre lucruri zilnice, dar sa avem grija sa nu cumva sa il facem gelos.

Este bine cand te duci la un bolnav sa te duci cu ceva care sa ii usureze si situatia zilnica. Trebuie sa asculti si sa vezi care ii sunt nevoile concrete si sa le si implinesti.

Durera fizica este imposibil sa nu afecteze psihicul unui om. De aceea bolnavii de cancer devin labili psihic. Ei traiesc cu temeri, cu dureri. Multi se intreaba de ce li se intampla lor si chiar il invinovatesc pe Dumnezeu pentru necazul lor. Acestia trebuie ajutati sa inteleaga ca nu Dumnezeu este sursa raului iar boala pe care El o ingaduie poate fii un prilej sa ne apropiem mai mult de Creatorul nostru care poate sa fie si un Vindecator minunat.

De ce are cel mai mult nevoie partenerul de viata al bolnavului?

Stefan: Partenerul are nevoie la randul lui de ajutor, sprijin si sustinere. De incurajare.

Emilia: Apar multe probleme si atunci avem nevoie de cei apropiati care pot sa ne ajute in rezolvarea lor.

In ce mod v-a incurajat Dumnezeu?

Stefan: In seara de 1 noiembrie am simtit un atac crunt al diavolului. Ma bombarda cu ganduri negre si o deznadejde crunta imi cuprinsese toata fiinta. Cum aveam Biblia langa mine, am inceput sa citesc din Psalmi. Am inceput cu psalmul 34:”Voi binecuvanta pe Domnul in orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna in gura mea.” Mai apoi, ajungand la versetul 19 am simtit cum Dumnezeu imi vorbeste:” De multe ori vine nenorocirea peste cel fara prihana, dar Domnul il scapa intotdeauna din ea. Toate oasele i le pazeste, ca niciunul din ele sa nu i se sfarame.” M-am minunat. Am continuat. M-am minunat din nou cand am citit “Toate oasele mele vor zice::”Doamne, cine poate, ca Tine, sa scape pe cel nenorocit de unul mai tare decat el, pe cel nenorocit si sarac de cel ce-l jefuieste?”(Psalmul 35:10). Nu m-am oprit. Si m-am minunat iarasi cand am ajuns la psalmul 51:8 “Fa-ma sa aud veselie si bucurie, si oasele pe care le-ai zdrobit Tu, se vor bucura”. Toate aceste versete mi le-a dat Dumnezeu in acceasi seara. Bucuria si siguranta mi-au inundat sufletul si toata deznadejdea s-a risipit.

Mangaierea lui Dumnezeu o poti simti prin Cuvantul Lui, prin familie, prin frati, prin straini.

El vorbeste copiilor Lui si in vremuri bune si in vremuri de necaz. Trebuie sa fim atenti la glasul Lui. Si sa nu uitam sa-L laudam.

Emilia: Au fost chiar si multe cantari care ne-au incurajat foarte mult…

Care este lectia cea mai importanta pe care ati invatat-o din aceasta experienta?

Stefan: Sunt cel putin trei lucruri. Mi-am dat seama ca am un Dumnezeu caruia ii pasa de mine, cu care pot vorbi. Eu am vorbit cu Dumnezeu si El mi-a raspuns. Apoi, am vazut dragostea lui Dumnezeu in Biserica, prin frati. Al treilea lucru de care m-am convins este ca am o familie minunata.

Am invatat ca atat timp cat suntem in viata trebuie sa facem bine si bucurii altora.

Am mai invatat sa nu ma plang. Ma gandeam:” am toate motivele sa ma plang, dar cel paralizat ce sa mai zica?”

Dupa cat timp ati avut confirmarea medicilor ca v-ati vindecat?

Stefan: La nivel de schelet, in 2009.

Emilia: Pentru leucemie, dupa chimioterapie a inceput perioada de remisie. Dar confirmarea vindecarii a venit abia in 2010.

“Dumnezeu, pentru incercari mari alege oameni pe care ii iubeste mult!”. Dar pentru acesti oameni, care sunt fratii nostri, avem obligatia sa ne rugam! Purtati in rugaciune aceasta scumpa familie in care putem vedea cat de maret si bun este Dumnezeul nostru. Spuneti si altora despre aceasta. Celor care cer semne ca sa creada, folositi-i ca exemplu. Prin voi, lucrarea Lui in familia Coman nu s-ar opri doar la vindecare ci si la salvarea altora!

Iar pentru tine frate, scumpa sora, suflet iubit de Domnul, daca te confrunti cu cancerul inalta-ti privirea spre Cer, acolo e mangaierea Ta. El asteapta sa-ti vorbeasca, sa te imbratiseze, sa te faca sa-I simti prezenta. Cuvantul Lui ti se adreseaza tie. El poate implini toate nevoile tale prin felurite moduri. Fratele Stefan e un exemplu clar ca Domnul inca mai face minuni. Crede! Nu stim decizia Lui cu privire la tine, dar vrem sa ne rugam pentru tine. Contacteaza-ne fara sovaire. Vrem sa mijlocim impreuna cu tine!